Stonner's vibe

Era deja opt fara douazeci, eu inca eram in carciuma asteptandu-mi salariu, alergasem toata ziua si eram foarte agitat, ma grabeam si seful meu scump isi vedea linistit de Conquiztadorul lui.

Venise si Adi la bar si eu inca nu aveam salariu, m-am dus frumos jos in separeu, am incuiat usa si am facut un cui baban cat sa duca 4 oameni foarte departe. Am pus doar SenCation Blackberry (chestia de ar trebuii sa inlocuiasca Sence), asa, din ochi cred ca am pus vreo 0.4 sau 0.5, raportul era cam 60% plante – 40% tutun (dar era intuneric si nu se vedea foarte bine), rulat intr-o foita Mascotte King Size (sunt excelente, se ruleaza foarte usor, nu aluneca, sunt mai groase si ard foarte incet, un pachet cu 33 de foite costa vreo 6 lei si este mult mai usor de transportat decat clasica rola), adica dimensiunea unei tigari obisnuite.

Cand am urcat inapoi nimic nu se schimbase, seful juca in continuare Conquiztador, iar colegii mei faceau in continuare ca maimutele pentru amuzamentul lui Adi. Deja eram exasperat, intarziam si vroiam sa ajung la concert cand intr-un sfarsit iese el grande comandante din birou cu vreo 5 suluri de bani legate cu elastic. Eu eram afara din bar, fumam o tigare ce mirosea ingrozitor a balariile din cuiul adiacent, scumpul meu sef vine senin si de la vreo 4 metrii distanta incepe sa ne arunce sulurile salariu.

Eu jubilam, am salutat pe toata lumea si ne-am indreptat catre Regie. Ajunsi in Piraniha ne-am invartit putin pentru a descoperii locul optim in care am putea aprinde problema, plimbandu-ne prin labirintul supranumit Piranhia am salutat toti omuletii cvasicunoscuti si am dat peste femeia avion. Nu stiu de ce ii spun femeia avion, pana atunci nu o cunoscusem in viata mea, nu am interactionat niciodata cu ea (ce-i drept, cand beau mult…uit si am uitat cateva saptamani, daca nu luni din viata) dar cum am vazut-o facandu-mi cu mana am asociat-o instantaneu cu un avion, unu mic, alb, de agrement. Saraca fata imi facea cu mana si zambea…eu m-am uitat, am zambit si i-am facut un wave ce trimitea subtextul „hi, hello…yeah….freak”. Saraca femeie nu arata rau, nici bine…arata a un om obisnuit, neremarcabil. Am mentionat-o acum pentru ca, o sa revina putin mai tarziu.

Negasind un loc propice iesim noi afara si-l aprindem in curtea politehnicii, nu cred ca are rost sa spun ca era evident ce faceam, toti oamenii care treceau pe langa noi se uitau mai intai la cui si dupa la noi. Sencation (incredibil de prost numele) are un gust placut, dulceag, light pentru plamani si gat, ce-i drept,  este o adevarata placere sa-l fumezi, il simti imediat, dupa cateva fumuri, iar caramida vine dupa vreo 10 minute. Faza amuzanta a fost ca exact langa noi s-a mai aciuat un grup de alte 4 persoane care rezolvau si ei o problema asemanatoare. Evident am interactionat, am facut schimb de probleme, ne-am apreciat reciproc calitatiile, ne-am zambit si ne-am salutat amical. Asta asa, ca un apropo la adresa speculatiilor cum ca iarba te izoleaza social.

Cum am terminat cuiul ne-am indreptat inapoi spre club, asezandu-ne exact in fata scenei, pe niste pasarele de lemn (evident ude caci afara ploua) . Toti eram bine, cu ochisorii micuti si rosii, foarte plini de viata si cu un chef incredibil de caterinca. Prima bomba a venit imediat, femeia avion si prietenii ei s-au asezat exact langa noi, ea holbandu-se insistent la mine. Ma amuza teribil situatia, va dati seama cat de insignifianta  a fost persoana aia cand ne-om fi intalnit prima oara, eu efectiv nu stiam cine e dar ea parea sa ma cunoasca pe mine. Intr-un final m-a doborat curiozitatea si discutia ce a urmat a  fost incredibila:

Eu: Bai frate, dar de unde ma cunosti te uiti la mine d’o ora…

Ea: Vreodata in existenta  ta ai incercat sa canti la vioara ?

Eu: Poftim? Eu? Tu esti mai sparta ca mine ?

Ea: Acum nu, dar tu nu ai primit semnalele ?

Eu: Semnale ? Esti nebuna, aterizezi ?

Ai mei erau deja pe jos de ras iar ai ei se uitau mirati la toata faza

Ea: Ah, deci nu ai receptionat mesajele ?

Eu: Mesaje? Bai, ce-ai fumat….vreau si eu !

Ea: Aha, deci nu te cheama Andrei.

Eu: Nuuuuuuuuuuuuuuuuu

Ea: Bine Cata, atunci e ok

Eu: Whaaaaaaaaaaaaaat ?

Ea: Pai, utopia iti spune ceva…

Eu: Da dar….WTF ?!?!?!

La care un prieten de-al ei, genul ala de punker pocait a fost genial „Bai tu ar trebuii sa fii inchisa, lasa oamenii in pace”. Ai mei erau la fel de „wtf” ca si mine…Pana la urma am incheiat discutia cu „mi-a parut bine” si s-a intors fiecare la treaba lui. Nici pana in ziua de azi nu am inteles care a fost faza, de ce o asociez cu un avion si sunt multi oameni asa nebuni pe lume ?

Afara incepuse ploaia, concertul intarziase putin mai mult de cat ar fi trebuit, oamenii au incepusera sa se agite dar eu si ai mei eram bine, uitandu-ma in jur ii vad si pe baietii care iesisera la un fum mai devreme si ei se simteau foarte bine. Cat am asteptat au venit mai multe bombe, oameni pe care i-am cunoscut asa..fugar, fara sa am prea multa treaba cu ei tot se agitau sa vorbim sau sa interactionam. Cea mai tare a fost manechinul de la Malboro. Efectiv un manechin, picioare lungi si subtiri, inalta, aproape 2d de slaba, machiata…coafata….imbracata in niste hot pants cu paiete, un tricou mulat si decoltat suficient cat sa ii vedem formele sanilor ei de manechin. In picioare avea niste pantofi argintii cu toc de 9 (nu conteaza de unde stiu) cu care se plimba pe pietricelele innoroiate din fata scenei.

Ai mei prieteni au vazut-o din start, eu daca ma uitam la ea ma apuca rasul asa ca am evitat. Pana la urma universurile ni s-au ciocnit, a venit foarte joviala la noi sa ne intrebe nu stiu ce intrebare imbecila legata de promotia lor. Evident ca nu am putut sa ma abtin, imi era imposibil, nu in fiecare zi am ocazia sa interactionez cu un exemplar asa de stereotipic. Imediat incep sa fac misto de ea, usor, cu bun simt, nu caterinca d’aia manelistico-muncitoreasca. Ce-i drept e ca mi-a placut de ea, s-a prins imediat cum sta situatia si n-a dat inapoi, efectiv pornise lupta. Intepaturi reciproce, intense, inteligente, parca jucam tenis mental,, a fost desteapta rau tipa. Meciul iesise oarecum egal, eu o intepasem de cateva ori, ea imi intorsese cateva inapoi si chiar m-a atacat si ea. Sincer, nu ma asteptam la o asemenea interactiune din partea ei, nu vreau sa spun ca as fi crezut ca-i proasta doar datorita faptului ca-i manechin si arata cum arata, nici nu-mi trecuse asta prin cap, doar ca eu am fost obisnuit cu un alt fel de tratament din partea oamenilor „frumosi”, majoritatea ma evita cu nonsalanta, nu stiu daca o fac pentru ca sunt de neremarcat in lumea lor sau pentru ca nu vor sa fie asociati cu unul ca mine, ce-i drept nici nu m-a prea interesat.

Intr-un final incepe concertul, primii se urca pe scena cei de la Blazzaj. Nu-i vazusem de foarte mult timp si chiar imi era dor de un concert de-al lor. Cum se urca pe scena incep in forta, n-am sa scriu setlistul, dar ce-i drept au cantat doar „best of”, se vedea pe ei ca au chef, ca simt muzica. Ce-i drept s-au schimbat putin dupa ce a plecat Cristina, parca sunt ceva mai stersi dar tot au ramas una din PUTINELE trupe romanesti care schimba instantaneu sala. Tipa noua, Leila (cred?), m-a surprins putin prin naturalete si degajarea cu care se manifesta, ce-i drept este o femeie atragatoare, are un zambet incredibil dar tot nu se compara cu Cristina, fiinta aia a fost geniala, fiecare gest transmitea un mesaj, fiecare miscare o stare de spirit, a fost efectiv incredibila. Revenind la concert, eu spart cum eram ma manifestam linistit acolo… in lumea mea, tinand cont ca imi place incredibil de mult saxofonul si in acea seara am avut parte de vreo 2 solouri incredibile combinate cu vreo 3 dueluri intre saxofon si trompeta eram in extaz. Dansam si gesticulam non-stop, uneori poate putin exagerat. Din pacate cei de la Blazzaj nu au cantat foarte mult, dar am trecut peste, oricum toata seara era o ciorba  mare de membrii si era de inteles ca, cel putin Vita vroia sa fie fresh pentru a putea continua seara. Dezamagitor totusi ca nu au cantat „Urma”, dar, asta e.

Pe scena au urmat cei de la BIO, iar, nu-i mai vazusem de foarte mult timp, cred ca ultima data i-am prins prin Viking dar nu mai tin minte sigur. Ei canta ceva mai…altfel, as zice grunge dar parca nu. Orice ar canta oamenii o fac bine, a fost o atmosfera incredibila, au cantat imaculat, acel cover Tears for Fears executat impecabil a bagat tot publicul in priza. Si ei au cantat putin dar au terminat foarte misto, un cover…sau mai bine spus o adaptare dupa „The Wall” a lui Pink Floyd. Am ramas tampit, suna incredibil, niste solouri dementiale, dar efectiv mindblowing, desi, dintre toate cele 3 formatii pe ei ii ascultasem cel mai putin dupa bio am tipat cat m-au tinut plamanii (si asa obositi) pentru bis.

Dupa inca o scurta pauza pe scena isi fac aparitia IPR, cred ca era deja 1-2 am, era tarziu rau dar mi-a placut ca publicul inca nu se refugiase acasa, uitandu-ma in jur am observat zambind aceleasi fetze (de regula scriu fara „tz” dar s-ar fi putut intelege gresit aici) pe care le poti vedea la orice concert Implant. Urma sa fie un concert epic. De la primele acorduri am intrat in priza, imediat s-a iscat un mosh pit pe covorul de pietricele ude si pline de noroi, condimentate in unele locuri cu sticle de bere si cioburi. De asta imi era putin frica, am ezitat la inceput dar pana la urma n-am putut sa ma abtin, eram complet in lumea mea, bai dar in totalitate pe alta planeta. Baietii au cantat impecabil, atmosfera era incendiara, eu eram plin de noroi pana pe cur, se varsase (multa) bere pe mine asa ca nu miroseam foarte placut dar nu ma interesa.

Comparand cu ultimele concerte, baietii au cantat putin dar v-am zis, ii inteleg, era tarziu…si majoritatea membriilor cantasera si inainte. Vita nu mai putea, se vedea pe el ca este foarte obosit si din pacate nu a putut sa se intoarca pe scena la bis dar Bulbuc s-a descurcat exemplar si singur. M-am mirat putin ca au incheiat tot cu „Killing in the Name of”, ma asteptam sa fie altfel fara Vita dar nu a fost cazul, ba chiar pot spune ca Bulbuc impreuna cu noi, publicul, am facut o treaba excelenta, adica, si baietii de la RATM ar fi fost mandrii de noi.

Asteptam de mult un astfel de concert, pot spune ca sunt fan IPR si Blazzaj, si BIO imi plac foarte mult, consider trupele astea ca lideri pe genul lor in Romania, adica am asistat la un concert impecabil cu 3 capete de afis. Ce-i drept…mai astept unu.

Undeva in mine speram sa ne faca o surpriza, speram ca la sfarsit, probabil in la bis-ul IPR sa se urce toti pe scena, adica si baietii de la BIO si ce de la Blazzaj, sa faca asa, un fel de colaj, o ciorba de instrumente. Din pacate nu a fost sa fie, poate data viitoare.

Cand sa plecam din Piraniha vine tipa avion la mine si-mi spune “Pa Mihai, ne mai vedem.”. Asta asa, ca sa ma bulverseze de tot. Toate ca toate, lasand la oparte problemele psihice evidente pe care le are, tipa a descoperit o abordare foarte misto, adica, vreau nu vreau…acum mi-a ramas in cap.

In orice caz, iar m-am intins exagerat de mult, in partea a 3-a o sa va povestesc despre cum am mers eu spart sa donez sange, cum mi-am dat demisia din cafenea si cum incep sa cred ca-s blestemat.