Stonner's vibe

Poveste incepe de aseara, eram de tura si, dupa ce-mi pleaca clientii gasim in bar un tub cu spuma poli-chestie, stiti voi, chestie d-aia cu care izolezi chestii ce nu se potrivesc perfect in anumite gauri. Cum, desigur, nici eu si nici ospatarul minune nu prea avem ocazia sa ne jucam cu astfel de obiecte am inceput sa facem experimente dubioase, ignorand complet principiul de functionare a spumeni magice, am vrut sa vedem daca dezvolta suficienta presiune incat sa sparga o sticla. Si cum sticlele de sticla se sparg mult mai interesant decat omoloagele lor de plastic am umplut o sticla de bere cu spuma in cauza. Evident ca nu s-a crapat nimic…dar spuma a inceput sa erupa din sticla. Sigur, a fost amuzant dar, eventual m-a mancat in gaura acoperita de un par ceva mai rar ca cel din jurul gurii sa pun mana pe spuma neuscata. Ca sa fiu idiot pana la capat am inceput sa ma joc cu spuma gelificata… fara sa ma gandesc vreunpic ca e ceva mai complicat s-o dau jos de pe maini.

Drept urmare, cand am inceput sa-mi dau seama ca degetele se impreuneaza si raman impreunate am incercat sa ma spal pe maini. Apa nu ajuta… Pur nu ajuta, sapunul lichid nu ajuta, diluantul nu prea ajuta (dar arata foarte misto cand arde pe mana), a ajutat o apa-crema de la nivea pentru curatarea porilor (evident ca am gasit-o prin carciuma). Toate ca toate am rezolvat problema cu “lipiciozitatea” mainilor dar se pare ca le-am futut (altfel ca de obicei) temporar, cred ca spuma aia a atacat ceva din piele, imi simt mainile ca si cum as purta manusi chirurgicale, imi aluneca chestii…le simt mereu murdare…e aiurea.

Cu palmele alterate mi-am indeplinit diversele indatoriri pe care le aveam de indeplinit azi urmand ca, pe seara, sa ma intalnesc cu oamenii ce aveau sa ma acompanieze la concertul celor de la IPR. Pe drum insa era sa compromit toata seara, complet fara a-mi dori asta am deranjat pe cineva cu prezenta, evident, imi pare rau, dar chiar nu am intetionat sa fiu naspa, conjunctura evenimentelor a facut in asa fel incat sa iasa naspa, eu chiar n-am vrut. Cum nu vroiam sa-mi stric bunastarea psihic-emotionala am ales sa rezolv problema retragandu-ma din problema, desigur, cand nu muncesc, bunastarea celor din jur nu este responsabilitatea mea (e aiurea sa pretinzi asta de la cineva) si momentan nici nu vreau sa fie.

Trecand peste, si dupa un mic detour ajungem in Fabrica. Nu pot spune ca-mi doream neaaparat sa vad trupele din deschidere, dar daca tot nu aveam ce face am decis sa le acord o sansa. Cand am ajuns pe scena erau cei de la D’aia, niste tipi pe care nu-i mai vazusem niciodata dar chiar nu mi-au displacut. Desi nu prea aveau public, si oameni care erau, erau total indiferenti, baietii chiar au cantat misto. Deloc deranjant, placut chiar, nu epic… dar ok pentru ceva acolo, pe fundal. Ce-i drept, am prin doar cateva piese si eram acolo pentru IPR dar baietii chiar au cantat ok.

Dupa o scurta pauza pentru redecorarea scenei au urcat baietii de la Blister Blue…  am avut treaba cu multe concerte pana acum deci imi place sa cred ca am posibilitatea de a realiza inca de pe vremea probelor de sunet daca o trupa imi va provoca placere sau nu. Cu Blister Blue se pare ca am “ghicit” corect… Baietii canta un alternativ…alternativa a bunastarii simturillor. Au cantat vreo 40 (dar timpul era oricum relativ) de minute dar cred ca doar vreo 3 pise mi s-au parut ascultabilie. Cel putin primele piese ale recitalului erau brutale de-a dreptul, instrumentele erau fiecare in lumea lor, nu era deloc inchegat, vocalul avea momente in care imi imaginam ca-i vreun animal ranit care tipa dupa alinare sau exterminare. Tobarul parca usor usor mai prindea ceva dar cum credeai ca poate poate… colegii sai de trupa il sabotau drastic. Usor usor ne-am retras din fata scenei, vrand sa-i scutim pe baieti de expresiile noastre pline de sentimentul ala ciudat, amestecul de mila cu frica, disconfort si uimire.  Ce-i drept, mi-a placut o piesa, singura piesa in romana (sau singura piesa in care am inteles ce spuneau oamenii aia), nu mai tin minte alt element descriptiv, dar a fost pe la sfarsit, poate chiar ultima. Suna ceva mai decent, vocea era mult mai ok, fara zbiarate de agonie. Vocalul a spus o chestie cu care eu cel putin sunt complet de acord “Blister Blue este un nume pe care ai sa-l uiti in curand”, are dreptate, eu cel putin sper sa-l uit.

In timpul pauzei dintre Blister Blue si Implant Pentru Refuz am escaladat cu succes tribuna si am discutat despre schimbarea, comercializarea (nu-i un lucru negativ) numelui grupului din Timisoara. Din “Implant pentru Refuz” in “Implant for Denial”, nu is nici “pro” nici “contra”, nu am motive pentru o parere in directia asta, tot IPR raman pentru mine, inteleg ca vor sa atinga mai multi oameni “din mai multe orase ale Europei, nu doar Bucuresti, Timisoara si Cluj” (genial), au si de ce,  mesajul trebuie transmis si ei o fac bine, nu vad de ce totusi numele era o problema in aceasta directie. “Implant pentru Refuz” suna mult mai melodios, mai puternic .

In aceasta seara de 5 Noiembrie avea sa gazduiasca un concert cu totul si cu totul special marca Implant pentru Refuz, era lansarea atat a noului lor album/digipack “Otheroot” cat si videoclipul versiunii in engleza a unei piese de pe Monolith, redenumita Nemesis. Un concert cu multe premiere si experiente noi.

S-a tot scris despre “Otheroot” dar am sa reiau si eu putin subiectul, este un album cu piese in 2 limbi, unele noi dar si 9 piese de pe Monolith traduse si adaptate in engleza. Iar din cate am azuzit suna bine, desigur, este o schimbare radicala, dar nu suna rau, imi plac mai mult piesele pre-Monolith dar si Otheroot este de ascultat.

Concertul a inceput in forta, s-a adunat si publicul (imi plac concertele IPR ca-s mereu aceasi oameni, ii vad atat de des incat aproape-mi vine sa-i salut) si a inceput show-ul. Baietii canta cu acelasi chef si aceasi energie cu care cantau si acum multi ani cand i-am vazut prima oara si m-au facut sa nu vrea sa ratez vreun concert de-al lor. Sunt una din putinele trupe care schimba atmosfera in sala inca de la primul acord, emana atata energie si canta cu atata pathos incat aproape este imposibil sa nu te manifesti, sunt cat se poate de reali, de “acolo”, au o relatie incredibila cu fanii, parasind scena pentru a canta din centrul multimii, pasand microfoane in public si chiar urcarea unui spectator pe scena pentru ca-i lua locul lui Vita la microfon.

Publicul a fost super ok, evident ca am avut parte si de pustii care pareau mai interesati de mosh decat de concert in sine dar macar s-au exprimat in limita decentei si n-au deranjat excesiv. De apreciat a fost o tipa micuta, imbracata in roz, ce, in ciuda inaltimii de maxim 1.60 si a caracteristicilor feminine (chiar nu-s misogin dar femeile nu-s construite pentru asa ceva) s-a exprimat cat se poate de agresiv si a fost acolo, in centrul actiunii, ignorand duritatea contactului. Am avut parte de un circle pit destul de sec dar si de un wall of death incredibil de misto, oponentul meu fiind un tip destul de ok si fara colturi dureroase. Paza iarasi a fost de exceptie, baietii de la (doamne ce lapsus am) sunt perfecti pentru manifestarile de gen, stiu cand si mai ales cum sa intervina daca este cazul.

Ma oftic ca nu pot scrie mai mult despre concertul in sine a celor de la IPR, a fost efectiv incredibil, epic, ca de fiecare data, o ciorba de emotii si o explozie de energie, un concert a timisorenilor este mai presus de cuvinte, este o experienta ce trebuie traita (daca-ti place genu’). Au cantat piese gen “Plastic”, “Messages to God”, “Strike”, nelipsitele “Rezist” si “…in interior”, “Sidef”, neuitatul “Killing in the name of”  a lor RATM, “Relativ” (performed quite incredibly), o pauza pentru vizionarea videoclipului Nemesis (trippy) si, ca tot se apropie alegerile: “Voteaza”. Intre piese s-a vorbit despre fotbal, fifa pe xbox… si, desigur, despre eternele probleme sociale despre care canta (ma scuzati) si pe care am sa vreau si eu sa le reiau in niste posturi urmatoare.

Un concert foarte foarte misto, efectiv mi-a placut exagerat de mult, si abea-l astept pe urmatorul, daca n-ati fost dar ati fi vrut sa mergeti, credeti-ma, ati pierdut ceva mare. Cumparati “Otheroot” ca merita.

Si, ca sa termin intr-un mod ce-mi satisface toti cititorii, seara a fost condimentata cu WEED Kannah, un amestec legal destul de interesant, chill dar cam slabut pentru mine. Ca buzz fizic seamana putin cu o combinatie intre Sencation Vanilla si Skunk, e ok la gust, fiind printre putinele blenduri legale ce nu au gust de balegar, desi se simte un gust ciudat gen pastile arse. Intra usor pe gat si efectele se fac simtite imediat dar te duce destul de lin, nu simti nici o “caramida care te retardeaza”. Esti perfect functional si coerent, arati ok, deloc alterat si fumul nu miroase ciudat, efectele, chiar si asa slabute se fac simtite destul de putin, cam 1.5 ore, asta nu-mi place la produsele WEED, efectu-i net inferior fata de “rivalii” de la AM-HI-CO taticii mult laudatelor Spicey XX si Ex-Ses Platinum.  Kannah poate fi ok pentru incepatori… sau oameni cu rezistenta ori pretentii mai mici, eu personal am sa-i dau doar un 6.